SEARCH HOTEL
1 City :

2
Check-in Date : Nights : Check-out Date :
Select Date

3
Rooms : Currency :

4
Adults : Children :
Age :
Age :
Room 1:

Noutati

2012-05-05 07:47

Prin Tarom, Roma, Atena, Larnaca şi Cairo, cu preţuri începând de la 99 euro*

În lunile mai și iunie 2012, puteți călători la Roma, Atena, Larnaca și Cairo achiziționând bilete de la Tarom

Read more …

2011-09-30 17:30

Noi destinatii operate de Tarom

In baza parteneriatului Code Share incheiat intre Tarom si Air France pasageri vor putea calatori cu compania Tarom la New York, Detroit si Washington.

Read more …

Recomandari rent-a-car si check-in

Rent-a-car

De multe ori, când plecați în vacanță și doriți să vizitați mai multe locuri fără a fi legați de transportul în comun, o opțiune foarte bună este serviciul de rent-a-car. De asemenea, poate fi mai eficient și din punct de vedere al costurilor.

Iată câteva sfaturi de care ar trebui să țineți însă cont:

1. Dacă plecați într-un sezon de vârf sau cu ocazia unui eveniment de mare amploare (sărbătoare religioasă, eveniment sportiv, concert, eveniment de business) este bine să faceți demersuri pentru a închiria o mașină cu cel puțin o lună înainte.
2. Ca să nu aveți surprize neplăcute – să depășiți bugetul, verificați care sunt distanțele pe care trebuie să le parcurgeți și costul carburantului.
3. Alegeți compania de rent-a-car în funcție de experiențe anterioare și/sau recomandări ale prietenilor. E bine să apelați la o companie cunoscută, parte a unui lanț internațional.
4. Ar fi bine să verificați dacă locația de unde va trebui să ridicați mașina este ușor accesibilă. Adresa trebuie să fie exact cea trecută în voucher (într-un oraș pot fi mai multe sedii ale unei firme de rent-a-car).
5. Nu plecați de acasă fără o carte de credit. Când veți ridica mașina, va trebui să înmânați agentului pașaportul șoferului, voucherul, permisul de conducere al șoferului și cartea de credit ce va garanta posesia autovehiculului.
6. Trebuie să știți că, în funcție de model, închirierea va presupune și o blocare pe cardul dumneavoastră a unei sume între 500-4000 euro care se va debloca la 30 de zile de la predarea mașinii dacă nu există daune. Puteți întreba exact de ce sumă este vorba și care este franșiza în caz de accident, furt etc.
7. Dacă doriți un șofer suplimentar, el trebuie trecut de la început pe contract și plătit, altfel asigurarea mașinii nu vă va mai acoperi în caz de incidente.
8. Puteti întreba care este valoarea suplimentară pe care o puteți plăti pentru a nu mai avea franșiza și, în caz de probleme, să nu aveți nimic de plată (garanția pentru predarea mașinii se va bloca oricum pe card) și, dacă decideți s-o plătiți acum. Verificați și dacă acoperă parbrizul și cauciucurile.
9. Puteți cere hărți gratuite ale zonei, formulare în caz de accident, un număr de telefon de urgență și adresa exactă a locației în care veți lăsa mașina. De asemenea, limitele de viteza pe șosele și obligativitatea sau nu a fazei aprinse ar trebui neapărat aflate.
10. La preluarea concretă a mașinii verificați că aveți: actele mașinii, rezervorul complet plin, roata de rezervă și dacă există daune la mașina- parbriz, zgârieturi etc. În cazul în identificați daune, ele trebuie trecute de agent pe fișa de predare.
11. Înainte să deplasați mașina, ar fi bine să verificați că știți să acționați luminile, ștergătorul, semnalizarea, cutia de viteză, schimbarea roții și deschiderea clapetei la rezervorul de combustibil.
12. La predarea mașinii, ideal este ca agentul să verifice ca ați adus-o cu rezervorul plin, fără daune suplimentare și cu roata de rezerva prezentă. Există firme de rent-a-car care penalizează și pentru starea de curățenie exterioară sau interioară în care e adusă mașina. Apoi ar trebui să primiți o hârtie care să precizeze că nu aveți nimic suplimentar de plată.
13. Dacă suma blocată pe card nu s-a deblocat automat după 30 de zile sau s-a reținut ceva din ea această hârtie este singura pe baza căreia se poate cere acest lucru de către dumneavoastră personal. Agenția de turism nu are dreptul să facă acest lucru și să aibă acces la datele de card ale clientului, blocarea garanției pe card fiind o relație strictă între client și firmă de rent-a-car din țară respectivă.

Check-in la aeroport

Dacă plecați pentru prima oară într-o călătorie cu avionul, trebuie să parcurgeți următorii pași:


1. Asigurați-vă că aveți actul de identitate la dumneavoastră (pașaport sau carte de identitate în funcție de destinație) și că ajungeți la aeroport cu două ore înainte de ora anunțată a zborului. E mai bine să fiți precaut/ă. Uneori, pot apărea evenimente neprevăzute.
2. Când ajungeți la aeroport, căutați pe tabloul afișat zona de check-in (înregistrare) corespunzătoare cursei dumneavoastră.
3. În cazul în care valiza de cală este una mai fragilă, e bine să o protejați cu o folie de plastic. Veți observa cu ușurință locurile unde puteți face acest lucru. De obicei, se află lângă zonele de check-in.
4. Înmânați la biroul de înregistrare pașaportul sau CI (în funcție de destinație), un print al biletului (dacă este necesar) și bagajul pe care îl veți lăsa în cala avionului. Veți primi o carte de îmbarcare sau două (dacă există escală) ce va indica locul dumneavoastră în avion și poarta la care se va realiza îmbarcarea.
5. Cu actul de identitate și cartea de îmbarcare veți trece prin controlul de bagaje și controlul de pașapoarte. Trebuie să știți că laptopurile trebuie prezentate separat, iar lichidele nu trebuie să fie în recipiente mai mari de 100ml, indiferent de gradul lor de umplere și să nu depășească în total 1000 ml. Toate lichidele trebuie închise într-o pungă cu zip.
6. Vă veți îndrepta apoi spre poarta de îmbarcare indicată, având grijă să respectați ora indicată pe bilet (boarding time).
7. La sosire (cu excepția cazului în care aveți escală și bagajul va călători direct la destinația finală) va trebui să vă recuperați bagajul de pe banda corespunzătoare.

News

2012-05-05 07:47

Prin Tarom, Roma, Atena, Larnaca şi Cairo, cu preţuri începând de la 99 euro*

În lunile mai și iunie 2012, puteți călători la Roma, Atena, Larnaca și Cairo achiziționând bilete de la Tarom

Read more …

2011-09-30 17:30

Noi destinatii operate de Tarom

In baza parteneriatului Code Share incheiat intre Tarom si Air France pasageri vor putea calatori cu compania Tarom la New York, Detroit si Washington.

Read more …

2011-09-29 09:30

China Airlines se alatura SkyTeam

China Airlines a devenit al 15-lea menbru al aliantei SkyTeam. Noul membru aduce trei noi destinatii in reteaua SkyTeam: Okinawa şi Miyazaki, Japonia, şi Surabaya, Indonezia.

Read more …